Maine, in Giulesti, clipa va avea 90 de minute. 90 de minute pline de pasiune, speranta, furie, nervi multi, bucurie. Toate acestea sigur vor lua loc pe scaunele din tribune. Vor fi ele si in teren? La acest Rapid mai sters ca niciodata?
Nu dor infrangerile cat doare nepasarea si indolenta aratata in joc in ultimele meciuri. Pentru ca asta a durut intodeauna in Giulesti, mai mult decat orice. Nu infrangerile au adus neaparat regrete, asta si pentru ca mai mult decat oriunde, infrangerile nu au fost decat un sut in fund, care ne-a facut sa inaintam cu fruntea sus prin mocirla ligii 1 din Romania. Nimic nu a durut mai mult decat un joc anost si o nepasare din partea jucatorilor.
In meciul de pe Giulesti, contra lupilor germani, nu ne dorim decat sa vedem macar 10% din pasiunea care se regaseste in tribune. Va fi de ajuns si acest 10% daca il adaugam la acel 100% din tribuna.
Calificarea poate parea foarte departe in acest moment. Dar o clipa de pasiune este tot ce cerem. Este timpul ca echipa Rapidului, cea mai cosmopolita din toate timpurile, sa inceapa sa simta fenomenul mitului numit Rapid.
La lupta! Oferiti-ne o clipa!
De multe ori am fost suparati ca atunci cand suntem atacati conducerea nu ia atitudine. Senzatia pe care o am in aceste momente este ca acestia s-au trezit prea tarziu. Dupa momentul zero, in care nu mai sunt permise jignirile. Concluzia la care am ajuns este ca raspunsul Rapidului este indreptatit, avand in vedere jignirile aduse clubului visiniu de vanzatorul de butelii din Stefan cel Mare, domnul Cristi Borcea. Dar modalitatea in care s-a raspuns a fost putin gresita. Trebuia sa fie taios dar fara jigniri. Chiar daca modul in care cele doua echipe au fost infiintate pot fi privite ca o jignire adusa fotbalului romanesc, modul de expunere trebuia sa fie unul mai diplomat. Nu trebuie sa uitam ca mereu atunci cand vine vorba de Rapid, se taie in carne in vie si mai mult decat atat, se aplica intocmai regulamentul. Episodul bricheta fiind cel mai recent episod.
Mai mult decat atat, din pacate, observ ca asistam din nou la o telenovela ce are in prim-plan scandalul. Acum mult timp ceream tuturor sa ne dea fotbalul inapoi. Acum cred ca este cazul sa li se dea jucatorilor fotbalul si conducatorii sa stea un pic mai in umbra. Pana la urma distributia incepe cu actorii si nu cu producatorii. Privim un film, al fotbalului, in care regizorii si actorii sunt dati la o parte si avem parte de producatori tot mai dubiosi care se pricep la toate si mai mult decat atat, acapareaza total atentia mass-media, acesti rechini in cautare de sange.
Asadar, un mare bravo conducerii ca s-a trezit si au dat un raspuns taios atacurilor venite dinspre Stefan cel Mare, dar un mare nu pentru modul in care au facut-o, mod care poate sa aduca depunctari si nu in ultimul rand pentru faptul ca nu se opresc din acest scandal, ce nu ne face cinste.
Primul derby al campionatului se anunta a fi unul spectaculos prin prisma naturii jucatorilor. Latini, de profil, in genere, tehnic. La Rapid si-a spus cuvantul tracul si faptul ca in acest moment de constructie al echipei sunt mult mai importante punctele. Spectacolul poate veni si in momentele ulterioare. Trebuie sa fim constienti ca oricat ne-am dori de mult spectacolul este destul de greu de realizat. Este doar etapa a treia, Peseiro spunand ca Rapid este undeva pe la 60% din capacitate si inclin sa ii dau dreptate.
Insusi cel mai bun jucator roman al momentului, Costin Lazar, a marturisit ca de obicei jucatorii rapidisti isi propun sa faca spectacol, dar azi au trebuit sa munceasca foarte mult pentru cele trei puncte, iar din punct de vedere al spectacolului isi vor lua revansa cu alte ocazii. Si sunt sigur de acest lucru.
Cred ca au fost doua reprize opuse. In prima, in 11 la 11, Rapid a avut ocaziile mai importante, dar pe care nu le-au putut duce la capat. A doua repriza, a inceput foarte bine pentru Rapid, dar se putea termina foarte rau, daca adversarii marcau la una din cele 3 mari ocazii. Cu un om mai putin pe teren, Clujul era sa dea lovitura pe contra-atac, un lucru care intriga destul de mult. Norocul tine si cu cei puternici, iar in acest meci am avut de partea noastra si norocul.
Despre arbitraj au spus altii foarte multe. Poate tocmai cei care ar trebui cel mai mult sa lase capul in pamant, dupa cat au furat sezonul trecut. Dar traim in tara in care hotii striga hotii dupa conceptul conform caruia : cine striga mai tare are dreptate. In afara de un cartonas rosu la Boya, eu zic ca arbitrul nu ne-a favorizat. In prima repriza a lasat prea liber un joc marlanesc prestat de cei de la Cluj. Faulturi de o deosebita violenta de la spate. Dar daca ne uitam pe banca tehnica vedem un fost fundas care deseori apela la astfel de metode de intimidare a adversarului.
Ca o concluzie, nu a fost spectacolul pe care il asteptam. Dar a fost primul derby al campionatului si presiunea si-a spus cuvantul. Cred ca de acum va fi mai usor, odata scapati de acest meci. Pana atunci putem spune : 1-0 si 3 puncte. Doar atat. Pentru moment.
Nu pot sa ma laud cu o experienta de viata de om alaturi de aceasta minunata galerie. Pentru mine pana acum in toti acesti ani galeria noastra are trei varfuri. Repet, din punctul meu de vedere. Meciul cu Karlsruhe, cu intreg stadionul inconjurat de torte verzi si o singura voce ce iti ramane in minte pe vecie. Apoi a fost momentul finalei de cupa, dupa pierderea campionatului, pe Lia Manoliu, cand giulestenii au adunat acea ura in ei, ura aceea a omului infrant cand se crede invingator inainte de vreme. Acea refulare care a facut sa avem o tribuna a doua furibunda pe cel mai mare stadion al tarii. Acel moment nebun, din 1998, in care cartoanele alb-visinii zburau prin aer si toata lumea nu se mai putea concetra la joc ci doar la acest joc nebun, nascut din pasiunea celei mai nebune galerii.
A urmat apoi momentul finalei de cupa (e poate si ceva mai special la cupa, un singur meci, acel meci de totul sau nimic, ni se potriveste atat de bine) de la Timisoara. Aproximativ 5000 de oameni care au cantat, au fluturat steaguri, si mai ales au facut o atmosfera atat de frumoasa in oras.
Sigur, momente frumoase sunt multe, traite alaturi de aceasta galerie. As mai putea aminti, mai multe meciuri de pe Cotroceni, unde galeria sta la tribuna a doua, atat de aproape de teren si unde devenim una cu echipa. Sau acea atmosfera din Ghencea, de poveste, cu mii de steaguri fluturand. Dar pentru mine acelea sunt trei episoade de neuitat.
In ultimul timp, trebuie sa recunosc, traiam din amintiri. Galeria nu mai era ceea ce stiam eu ca e. Multe la-la-la-uri, prea multe seminte sparte si prea putine aplauze, prea multe conflicte si prea putine idei comune.
Daca vreti, pentru mine, episodul Constanta, de acum, a fost ca o resuscitare. Vedeam galeria intr-o coma, o galerie care refuza sa moara, dar care nu mai avea stralucire.
Nu am fost la fel de multi ca pe Lia Manoliu sau ca la Timisoara. Dar am regasit ceea ce pierdusem. Rautatea. Acel virus pe care il avem in noi si pe care multi ori il uitasera ori au vrut sa il uite. Acel lucru care ne face sa cantam atat de violent, care transforma cantecul intr-o energie ce se transfera echipei si ii da aripi.
A trebuit sa dispara Copos din peisaj, sa avem din nou o echipa, mai organizata ca niciodata, un joc spectaculos si sa traim din nou. Pentru cei care nu au fost la Constanta, va spun, aveti ce sa regratati. Aici am reinviat, aici am fost injectati din nou cu un virus ce parea pierdut. Un virus numit : nebunie visinie. Mai aveti o sansa, sa regasiti acest virus sambata seara. Ce seara… cand visiniul va intalni visiniu, cand CFR-ul se va duela cu CFR. Oarecum derutant. Dar nu si pentru noi. Noi avem un singur lucru de facut. Sa ne aducem aminte de trecut, sa traim in prezent si sa speram la viitor. Cum? Cantand. Ca la Timisoara, ca pe Lia Manoliu, ca pe Cotroceni. Asa cum stim doar noi. Trebuie doar sa ne aducem aminte. La Constanta a fost doar inceputul. Doar aducerea aminte. In fond, este doar o rautate regasita.
Ca suporter rapidist, nu cred ca este vreunul, care sa nu fi fost entuziasmat de jocul de posesie si de executiile pline de siguranta ale giulestenilor. Totodata trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa punem in balanta si faptul ca aseara Rapid a jucat cotra nimeni. Gloria Bistrita nu a reusit sa se adune la acest inceput de campionat, nereusind sa dea vreo replica jocului bine pus la punct al gazdelor.
O partida dominata de la un capat la altul nu iti poate oferi tabloul complet a ceea ce poate face o echipa. Aseara Rapid nu a fost pusa sub presiune, nu a trebuit sa se apere, nu a jucat contra ceasului. Ramane de vazut daca legiunea straina va juca la fel de bine in conditiile de mai sus, mai ales intr-un derby in care mai intervin si apostrofarile publicului. Pericolul vine si de la faptul ca suporterii sunt purtati de valul acestui joc incantator si vor vrea sa vada etapa de etapa aceste scoruri.
Inceputul este bun, dar orice inceput bun obliga la un traseu ce urmeaza la fel de bun, altfel va ramane doar o etapa in care am strigat intr-o portugheza-romana : censajional.
Chiar daca ploile din ultima vreme vin sa contrazica faptul ca suntem in mijlocul unei canicule, putem spune ca incepe campionatul in timpuri fierbinti mai ceva ca niciodata.
Si asa cum ne-am obisnuit in Romania, campionatul acesta incepe fara ca ecourile de la cazurile bricheta si valiza, sa se fi stins.
Un campionat care arde mai intens ca niciodata. Cel putin pe hartie. Fiecare incearca sa isi laude mai aibitir decat ceilalti achizitiile. Inainte de razboiul de pe teren are loc cel psihologic. Fiecare cu argumentele sale.
Rapid le are pe ale sale. Jucatori de creatie cu glezna fina, fundasi care par sa aiba siguranta care ne-a lipsit in ultimele sezoane, pressing pana aproape de careul advers. Peste toate insa, cel mai important ramane antrenorul Peseiro. Un tip care, sa speram, ca a invatat din sincopele de pe final de campionat care in doua randuri l-au facut sa piarda titlul. Daca va reusi sa omogenizeze cat mai repede primul 11, sa isi dea seama dupa cateva meciuri unde trebuie intarit sau doar schimbat ceva si mai important decat orice, sa isi stapaneasca vestiarul, unul care la o prima privire poate parea ca s-a impartit in romani si straini, avem o mare sansa la titlu.
In speranta ca se va juca pe teren si numai pe teren, va invit in tribuna sa urmarim cu sufletul la gura acest campionat fierbinte.
Asadar, la meci dragilor, incepe!
Unul a cucerit o lume intreaga in timpuri de lung indepartate. Celalalt a cucerit inimi de la prima prezentare. De la Sabau sau Lupu mi-a lipsit acest gen de jucator. Parca respira fotbal. Nu se uita pe teren sau cel putin din tribuna asta iti da impresia. Dar dintr-o data loveste ucigator. Fie ca vorbim de pasa de 30 de metri sau sut la poarta. Pentru astfel de jucatori s-a inventat expresia “precizie chirurgicala”.
Sa speram ca nu e o doar impresia unui amical jucat in compania rezervelor lui Lyon. Dar cateodata fotbalistii de rasa ii simti. Eu am simtit ceva uitat de ani de zile. Acel simt ca in Giulesti vom avea parte de un jucator care atunci cand va atinge mingea ne va rapi ropote de aplauze. L-am asteptat ani de zile, sa ii multumim, prin aplauze, ca a sosit.
Ave Caesar! Bine ai venit Julio Cesar.
P.S. Si pentru ca asa sta bine sa salutam un asemenea jucator : FORZA RAPID!
Ziua incepe bine in dreptul transferurilor. Mardare si Pardo sunt dati cu un picior si un genunchi in Giulesti. Niciodata nu o sa inteleg de ce la alte echipe jucatorii sunt anuntati in momentul cand semnatura deja incepe sa se usuce pe contract si este invitat sa faca poza cu tricoul, iar la noi se anunta ca jucatorul a semnat iar respectivul nici nu stie.
Vestea bomba pica seara. Pancu ne paraseste. Din nou conducerea noastra isi da cu stangul in dreptul. De dimineata Pancu imbatranea la Rapid iar seara Sichitiu plangea cu lacrimi de crocodil ca Pancu a hotarat sa plece in Rusia.
Sunt mai mult decat circumspect in aceasta privinta. Este vorba totusi de Pancu. Poate ca nu mai este cel din tinerete, cu acele executii bune de Play of the day pe CNN, dar ramanea acel spirit pe care l-am intalnit la doi oameni care culmea.. impreuna formau miticul numar 1923. La fel ca si Iencsi, Pancu este acel jucator pe care il cauti in teren la reusita echipei, astepti de la el un semn al bratelor care cheama galeria langa el. Acel jucator care nu se sfieste sa urce in peluza sa fie alaturi de o galerie care a jucat si rol de impresar, deturnandu-l de pe un drum cu iz de branza de oaie.
Venit de prea curand si din alta lume, Peseiro nu a avut timp sa afle de ce inseamna cu adevarat spiritul Giulestiului. Astfel, nu stie ce jucator a pierdut. Conducerea a facut ce stie mai bine. Sa se dea victima. Am incercat sa il tinem langa noi (cu vorbe probabil) dar nu s-a putut. Intr-un fel imi pare rau ca acesti jucatori care au iubit si iubesc Rapidul, se feresc sa vorbeasca deschis de tot ce este murdar, pentru a nu strica imaginea clubului.
Astazi am pierdut mai mult decat un jucator. Am pierdut ultimul simbol, un lider al galeriei din teren, un antrenor secund, am pierdut unul din catalizatorii echipei.
Pe curand Pancule!
Rapid pleaca in primul sau cantonament “cu acte in regula”. Cu 4 meciuri de pregatire in care cel mai probabil Peseiro isi va da seama de potentialul echipei.
Inainte de plecare a avut loc o curatenie in lotul Rapidului. Buga, Matos, Ionut Stancu, Grigorie, Dica, Burdujan si Despotovici. Din pacate Buga si-a dovedit dependenta sa fata de Razvan Lucescu. Din jucatorul de geniu care ne-a incantat a devenit un anonim. Matos a facut exact banii care au fost cheltuiti pentru el. Ionut Stancu nu a aratat niciodata a jucator de la care sa te astepti sa te implice in lupta pentru titlu. Grigorie, acest pariu nereusit al lui Copos, ne-a facut sa intelegem de ce niciodata patronul echipei nu castiga la cazino. Dica, este un jucator prea oscilant iar Burdujan trebuia sa inteleaga de mult ca nu e de ajuns sa ai calitati ci trebuie sa si muncesti la antrenamente. Despre sarbul Despotovici nu sunt multe de spus. Poate doar ca a fost unul din multii jucatori folositi de Copos in lungul proces al bisnitei cu jucatori, pe care l-a purtat iubitorul de ambarcatiuni navale.
Asadar 7 jucatori la care s-a renuntat si mult mai putini care au sosit. 2 mijlocasi si un fundas. Unde mai pui ca si situatia lui Dani Coman este una foarte complicata, Peseiro se vede pus intr-o situatie destul de neplacuta.
O declaratie, din partea antrenorului portughez, care trebuie sa recunosc ca mi-a placut a fost cea referitoare la renuntarea la Dica, Burdujan si Grigorie : “Un antrenor trebuie să ia decizii. Iar eu am luat o decizie, e normal. De ce? Unii jucători vin, alţii pleacă. Eu cred că o echipă trebuie să le dea oportunitatea şi jucătorilor tineri să joace. Viitorul unei echipe sunt jucătorii tineri”. Avem nevoie sa gasim valori in curtea proprie, mai ales ca jucatorii luati in Elvetia au fost deseori laudati, dar nu au avut niciodata o sansa cu adevarat.
Iata cum arata, in aceste conditii, lotul care a plecat in Elvetia, alcatuit din numai 22 de fotbalisti :
Portari: Dani Coman, Andrade, Marinescu
Fundaşi: Săpunaru, Maftei, Marius Constantin, Bozovici, Păun, Bratu, Perjă, Fernandes
Mijlocaşi: Costin Lazăr, Pancu, Cesinha, Spadacio, Julio Cesar, Herea, Grigore
Atacanţi: Boya, Joao Paulo, Răduţă, Dobroiu.
La prima vedere pare cam subtire, pentru un drum lung cum este acela al cuceririi campionatului. Credeti ca este de bun augur renuntarea la cei 7 jucatori? Ce posturi credeti ca ar mai trebui intarite?
Rapid pleaca in primul sau cantonament “cu acte in regula”. Cu 4 meciuri de pregatire in care cel mai probabil Peseiro isi va da seama de potentialul echipei.
Inainte de plecare a avut loc o curatenie in lotul Rapidului. Buga, Matos, Ionut Stancu, Grigorie, Dica, Burdujan si Despotovici. Din pacate Buga si-a dovedit dependenta sa fata de Razvan Lucescu. Din jucatorul de geniu care ne-a incantat a devenit un anonim. Matos a facut exact banii care au fost cheltuiti pentru el. Ionut Stancu nu a aratat niciodata a jucator de la care sa te astepti sa te implice in lupta pentru titlu. Grigorie, acest pariu nereusit al lui Copos, ne-a facut sa intelegem de ce niciodata patronul echipei nu castiga la cazino. Dica, este un jucator prea oscilant iar Burdujan trebuia sa inteleaga de mult ca nu e de ajuns sa ai calitati ci trebuie sa si muncesti la antrenamente. Despre sarbul Despotovici nu sunt multe de spus. Poate doar ca a fost unul din multii jucatori folositi de Copos in lungul proces al bisnitei cu jucatori, pe care l-a purtat iubitorul de ambarcatiuni navale.
Asadar 7 jucatori la care s-a renuntat si mult mai putini care au sosit. 2 mijlocasi si un fundas. Unde mai pui ca si situatia lui Dani Coman este una foarte complicata, Peseiro se vede pus intr-o situatie destul de neplacuta.
O declaratie, din partea antrenorului portughez, care trebuie sa recunosc ca mi-a placut a fost cea referitoare la renuntarea la Dica, Burdujan si Grigorie : “Un antrenor trebuie să ia decizii. Iar eu am luat o decizie, e normal. De ce? Unii jucători vin, alţii pleacă. Eu cred că o echipă trebuie să le dea oportunitatea şi jucătorilor tineri să joace. Viitorul unei echipe sunt jucătorii tineri”. Avem nevoie sa gasim valori in curtea proprie, mai ales ca jucatorii luati in Elvetia au fost deseori laudati, dar nu au avut niciodata o sansa cu adevarat.
Iata cum arata, in aceste conditii, lotul care a plecat in Elvetia, alcatuit din numai 22 de fotbalisti :
Portari: Dani Coman, Andrade, Marinescu
Fundaşi: Săpunaru, Maftei, Marius Constantin, Bozovici, Păun, Bratu, Perjă, Fernandes
Mijlocaşi: Costin Lazăr, Pancu, Cesinha, Spadacio, Julio Cesar, Herea, Grigore
Atacanţi: Boya, Joao Paulo, Răduţă, Dobroiu.
La prima vedere pare cam subtire, pentru un drum lung cum este acela al cuceririi campionatului. Credeti ca este de bun augur renuntarea la cei 7 jucatori? Ce posturi credeti ca ar mai trebui intarite?
Buga, matos, stancu, grigorie, dica, burdujan si despotovic.
