Banderola lui Rednic
Thursday, February 28th, 2008Nu o sa incerc sa revin asupra subiectului cine sunt mai vinovati in aceasta gluma proasta de meci. Pentru mine a fost clar ca jucatorii l-au lucrat pe Rednic. Asa cum ma asteptam de marti, Rednic a pierdut inca o data vestiarul, din pacate jucatorii i-au sacrificat tocmai pe aceia care indiferent de timpuri au dus mai departe mitul numit Rapid : suporterii.
Subiectul pe care o sa incerc sa il explic este acel moment care depaseste in durere chiar si eliminarea din Cupa. Refuzul unui jucator de a fi capitanul Rapidului. Ca o ironie am vazut astazi la emisiunea RapidTV de pe Telesport ce insemna pentru jucatorii din anii primului titlul fenomenul Rapid. Oameni care din dragoste pentru Rapid refuzau sisteme si riscau chiar puscaria. Ce sa mai spunem de mandria de a fi capitan la Rapid. Am ajuns in anul 2008 intr-un moment in care mai multi jucatori refuza sa preia banderola de capitan. Multi l-au aratat cu degetul doar pe Constantin, dar de pe stadion s-a vazut cum banderola s-a tot plimbat intre jucatori : Dica - Constantin - Lazar - Coman.. pana cand a poposit langa bara.
Incercand sa (imi) explic de ce au refuzat banderola, am gasit raspunsul la un prieten. Acesta a spus ca in teren cel mai important om al antrenorului este capitanul. Cel ce in teren pune in aplicare cel mai bine indicatiile antrenorului si deseori poate fi chiar antrenorul din teren. In meciul de cupa niciunul dintre jucatori nu a vrut sa fie omul lui Rednic. Doar cand am inteles acest lucru am reusit sa imi dau seama ca jucatorii nu au refuzat istoria Rapidului, nu au dat cu piciorul mandriei de a fi capitan la Rapid.
Va aduceti aminte cum se bucurau jucatorii alaturi de Bergodi? Sau ce grup puternic era echipa? Rapidul dadea senzatia ca joaca din placere. In scurt timp Rednic a reusit sa distruga tot acest grup si sa dea o fata crispata Rapidului.
Orbiti de aceasta dorinta de a scapa de Rednic jucatorii au uitat de cei din tribuna. Oameni care fac tot felul de sacrificii pentru a fi alaturi de echipa, oameni care poate ca il au sau nu la suflet pe Rednic, dar care fac deplasari pentru a duce mai departe istoria acestor culori. De partea cu banderola am reusit sa trec, dar de solutia gasita de jucatori : sacrificarea suporterilor pentru a scapa de Rednic nu am putut sa trec.
