Cand iei bataie cu 4-1 poti sa mai spui multe? De obicei ramai fara cuvinte. Dar de data asta sunt multe de spus. Si nu cum fac mai multi prieteni de-ai mei care blesteama arbitrul (eliminare aiurea la Constatin, gol anulat aiurea si penalty neacordat). Nu asta ne-a batut dragii mei.
Indiferent care ar fi fost cursul jocului am fi reusit sa ne batem. In perioada Razvan am vazut toate scenariile posibile. Sa conduci din primul minut si sa mananci bataie. Sa ai 3-0 si sa fii egalat. Sa conduci si sa ai om in plus si sa fii egalat. Mai numiti voi scenarii. Probabil ca scenarii de insuccese se mai pot gasi. Plecand de la Copos care niciodata nu a stiut sa fie ferm intr-o decizie luata si nici corect. Tot timpul a incercat sa schimbe din mers, atat mentalitate cat si strategii. Intr-un sezon daca faci astfel de lucruri esti mancat.
Voi face acum ceea ce urasc mai mult. Voi vorbi de o despartire. Cea mai dureroasa. Despartirea de cel mai important caracter avut in curtea noastra de multi ani. Daca tatal sau a construit o mare echipa de care s-a ales praful, Razvan a reusit sa readuca in acest club cuvinte de lauda la adresa tinutei morale. Si nu numai atat. A reusit sa construiasca unu dintre cele mai frumoase maniere de joc ale Rapidului. Asta si pentru ca Ionica Bogdan sau Baratki nu au avut camere de filmat care sa le imortalizeze reusitele de generic. L-au avut doar pe cel mai important om din presa scrisa din Romania : Ioan Chirila. Pacat ca putini romani mai citesc. Dar nu asta este discutia de acum.
Nimeni nu mai recunoaste Rapidul. Un joc haotic. Un joc care s-a blocat in ultimele etape ale sezonului trecut si de care nu a putut sa se scuture si sa zica : Gata, a trecut. Jucatorii impreuna cu staff-ul tehnic nu au trecut niciodata peste acel insucces.
Un joc in care pasele scurte si preluarile invatate la juniori par ca tin de fizica cuantica la jucatorii nostrii.
Spunea mai de mult Bog, ca suntem perdantii acestei competitii. Ca oricare ar fi situatia, intodeauna vom fi perdanti. Imi aduci aminte de Onofrica draga Bog. Sper sa nu avem de asteptat atatea decenii pentru a vedea din nou un spirit strict legat de fotbal in Giulesti.
Cel mai tris la acest meci nu a fost faptul ca am mancat bataie. Asta le-am zis tuturor celor pe care i-am intalnit azi. Imi era frica sa nu pierdem la scor. Iar de ce ti-e frica…
Cel mai trist a fost ca dupa acest meci nu am mai avut sentimente. Nu mi-a fost mila, nu am avut furie, nu am fost dezamagit. Pur si simplu am vazut ceea ce am vazut de atata timp. Joc lent, fara idei, fara orizont, aceeasi jucatori, acelasi executii ezitante.
Nu sunt vreun Mafalda al fotbalului, nu pot sa prezic si nici sa cred ca detin adevarul absolut, dar cred ca ceea ce i-a adus succesul l-a si daramat pe Razvan. Acelasi grup de jucatori. Acelasi grup pe care nu a avut curajul sa il destabilizeze prin promovarea de jucatori noi avizi de performanta.
Si apropo, ne trebuie si un alt patron, unul care sa fie mai putin penibil in declaratii. Dar asa este cand avem parte de conducatori care nu au avut niciodata treaba cu fotbalul. Fosti securisti, fosti oieri, fosti vanzatori de bilete la cinema sau fosti vanzatori de butelii. Isi rup nasu cand joaca vreun tenis de picior sau se apuca de alte sporturi precum yacht-ingul. E trist totul. E trist fotbalul de la noi. E trist ca trebuie sa ne despartim de adevaratele caractere si sa o luam de la capat.
Va fi punct si de la capat?
