Baratki

Rapid este obligata sa iasa din criza pe cel mai greu teren. Deplasarea la cea mai buna echipa a campionatului se face in cel mai dificil moment al staff-ului tehnic condus de Rada.
Statistica este de partea Rapidului, Unirea necastigand niciodata, pe teren propriu, in fata echipei noastre. Iata sa vedem si statistica :

11.04.2009, Urziceni, Stadion: “Tineretului”, ora: 15:00 (Gsp Tv)
Arbitru: Augustus Constantin (Ramnicu-Valcea)
Unirea Urziceni - Rapid Bucuresti
Palmares: 5 1 2 2 4-5
Primul meci: 0-1, la Bucuresti, la 11 noiembrie 2006
Singura victorie a oaspetilor: 1-0. la 23 aprilie 2008
Ultimul meci jucat intre cele doua echipe la Urziceni: 0-1, la 23 aprilie 2008
In tur: 2-1.

Meciurile all-time din prima liga intre Unirea si Rapid:
Sezonul 2006-2007: Rapid Bucuresti - Unirea Urziceni 1 - 0
Sezonul 2006-2007: Unirea Urziceni - Rapid Bucuresti 1 - 1
Sezonul 2007-2008: Rapid Bucuresti - Unirea Urziceni 1 - 1
Sezonul 2007-2008: Unirea Urziceni - Rapid Bucuresti 0 - 1
Sezonul 2008-2009: Rapid Bucuresti - Unirea Urziceni 1 - 2

Din pacate, maine nu joaca statistica ci doua echipe aflate intr-o forma diametral opusa. Iata ultimele 2 rezultate ale celor doua echipe, din campionat :
Unirea Urziceni - CS Otopeni 1-0
Gloria Buzău - Urziceni 1-5
pe cand rapidistii au inregistrat doua infrangeri, dupa meciuri in care au avut o evolutie stearsa :
Dinamo - Rapid 3-0
Rapid - FC Timişoara 0-2
Am ales ultimele 2 partide, pentru ca au venit dupa pauza, cauzata de meciurile nationale, pauza care pentru Rapid a insemnat intrarea in aceasta criza profunda.
In clasament cele doua echipe sunt despartite de 7 puncte :
..L……………………………….pct……M……V…..E…..I
..2……Unirea Urziceni…45…..23….14….3…..6
..7……Rapid Bucureşti..38…..23….11….5…..7

Mihai Stoica este mai degraba precaut in declaratii: “Va fi un meci greu impotriva giulestenilor. Noi n-am reusit pana acum sa castigam acasa impotriva Rapidului. Chiar si un rezultat de egalitate ar fi foarte bun”.
Marian Rada, spera in continuare in echipa sa : “Sper din tot sufletul ca jucătorii să îşi revină pînă la meciul cu Urziceni, de mâine. Cu o victorie, rămînem în lupta pentru primul loc.”
Acestea sunt cifrele, restul depinde de ei si de noi. Noi trebuie sa fim alaturi de Rapid, acum, in momentele grele, pentru ca atunci cand echipa face spectacol, toata lumea este prezenta la meciuri.

Tineri, batrani, copii, doamne, domnisoare. Ultrasi, hooligani, suporteri, fanatici, simpli spectatori. Toti acestia au un lucru comun, pentru multi mai important chiar si decat viata : Rapid.
Joi, 19 februarie, ora 18 00, aveti ocazia sa luati parte la cel mai important concert dedicate Rapidului. Nu conteaza ce gen de muzica asculti de obicei, aici va fi doar muzica Giulestiului. Muzica ne va plimba prin istorie si ne va aduce fata in fata cu legendele noastre. Ne va aduce aminte de ceea ce am fost, de cei care ne-au facut sa suspinam si sa iubim acest minunat ocean de iubire alb-visinie. Ne va aduce aminte dar totodata ne va spune sa ridicam steagul si sa pornim inca o data la lupta, pentru ca Rapid respira doar printre noi.
Daca esti Rapidist nu ai voie sa lipsesti joi din Maxx. Nu conteaza ce gen de suporter esti, ce varsta, ce gen de muzica asculti, joi se va judeca dupa un singur criteriu : RAPIDUL.
Biletul va costa 19,23 RON si toate incasarile vor fi donate centrelor de juniori ai Rapidului.
Vom protesta la atitutidinea nepasatoare a conducerii asa cum a stiut sa faca intodeauna cel mai boem club : prin artisti.
Pentru mai multe detalii : www.leasa.ro

P.S. Asa cum spune si cantecul : Rapidul e o poveste pe care n-o asculta nimeni / Haideti sa facem o poveste pe care sa o asculte toti. RAPID respira doar prin noi!!

Asa va arata biletul :

Nu demult, vorbeam de nevoia de simboluri. Ma bucur ca se incearca renasterea Rapidului pe care il iubim atata. Oameni care sa vina mai intai cu inima si abia apoi cu ratiunea la club. Avem nevoie de frumosii nebuni pe care i-am adulat. Ei ne inteleg si noi ii intelegem pe ei. Rada, Manea, Iencsi. Nume care au facut generatii intregi sa isi educe odraslele in purul stil giulestean : Rapid este unica iubire.
De ce (re)venit? Bun revenit jucatorului Adi Iencsi si bun venit antrenorului Adi Iencsi. Aveam atata nevoie de amandoi. Primul este un simbol. Se pot zice atatea despre el, despre felul cum traia meciurile, despre daruire, despre cum a inteles ca galeria trebuie sa fie in prim plan. Mereu a multumit suporterilor, mereu s-a dedicat galeriei. Totul trebuia sa fie din cauza sau pentru galerie. Avem nevoie de oameni care sa puna pe primul plan Rapidul, dar mai ales galeria.
Si bun venit antrenorului. Momentan secund. Dar asa cum mi-a zis, dupa ce a obtinut titlul ca jucator si a trait atatea bucurii alaturi de cei mai minunati suporteri, ca antrenor vrea sa mai faca un lucru. Valentin Stanescu a fost primul antrenor ce a adus titlul in Giulesti. El vrea sa fie primul antrenor sa duca echipa in Liga Campionilor. Si cand capitanul isi propune ceva, sunt sigur ca va reusi.
Intr-o situatie atat de maronie, aveam nevoie de cineva care sa aduca tenta de visiniu inapoi.
De ce merita si mai mult apreciat Adi Iencsi ca a venit intr-un astfel de moment? Sa nu uitam ca el se afla intr-un proces pentru niste bani pe care clubul l-a pus sa ii plateasca, ca impozit neplatit de-a lungul a mai multi ani, obligatie ce revine clubului. Revine, fiind nevoit sa plateasca clubului Kafenberg niste bani (nu imi place sa divulg sumele, dar sunt sume mari…).
Multi s-ar intreba de ce? Pentru ce? Pentru bataia de joc a lui Copos? Nicidecum. Pentru noi, pentru voi. Pentru suporteri. Pentru ceea ce reprezinta cu adevarat Rapidul. Nu cu Copos a dansat pe garduri. Ci cu suporterii.
Stiu ca mereu am visat la un Rapid mai curat… Ne asteapta un miting, un retur cladit pe radacina de Rapidisti. Mereu am visat, sunt sigur ca asta vom face si de acum inainte. Dar macar avem motive. Avem simbolurile alaturi de noi.
Bine ai revenit Adi Iencsi, sper sa poti sa iei numarul 12.

P.S. Numarul 23 fiind luat de Marius Constantin, Adi Iencsi nu a dorit sa creeze neplaceri la echipa asa ca va incerca sa preia numarul 12. Stiti de ce? Pentru ca numarul 12 este numarul suporterului.

Maine voi fi inconjurat de… 5-10-20… prieteni. Nu stiu numarul. Stiu ce ne uneste. Un spirit deja uitat. Un spirit ce striga nu de mult Forza Rapid si nu muie steaua. Nu stiu cati vor mai veni. Sunt oameni si nu dobitoci. Sunt oameni ce vin pentru ceea ce insemna Rapid. Fotbal in spirit de fair-play. Suntem o asociatie cultural-sportiva si nu o inreprindere de consum, care trebuie sa produca cu orice scop si indiferent de mijloace.
Indiferent de cati voi fi inconjurat voi spune aceste cuvinte : Cei care vor sa cante alaturi de mine, sa imi stea alaturi. Vom canta pentru ceea ce am fost, ceeea ce am uitat sa fim si ceea ce vrem sa (re)devenim. Puterea mitului RAPID nu a stat in echipa. Sa fim seriosi. Am fost boemi, privind echipa. Ne-a placut. Cati nu am fost incantati de randurile Maestrului Ioan Chirila. Sunt alte vremuri. Presa creeaza scandal. Echipa hraneste aceasta hidoasa hidra. O injuram si creste si mai mult.
Ne-am concentrat atat de mult asupra echipei incat am uitat de noi. NU echipa a tinut prima pagina, ci noi! Noi suntem RAPID!. De ce uitam atat de repede? De ce ne transformam in ceea ce uram? De aceea voi sustine acel grup de nebuni care vor canta indiferent de rezultat. Nu sustinem niste mercenari. Nu sustinem pe Copos, Valvis, Taher sau orice anonim dornic de reclama pe spatele nostru. Sustinem un mit. Incetati cu muia, incetati cu strigate referitoare la anonimi. Mai presus decat orice am fost noi. Invatati sa fim din nou, noi!
Haideti sa cantam! Din nou. Mingea e la noi. NU la ei. Ei sunt doar anonimi. Cand vom invata ce putere sunt? Cand? Maine vom canta!
Si ce daca vom fi 2,4,5,6,7…. Nu numarul conteaza. Pentru mine conteaza sa nu moara un spirit. Pentru ca sunt prea putine valori si prea multe deseuri.
Vreti sa cantati? Verniti la meci. Nu vreti? NU mai veniti. Nu are rost. Nu are rost pentru ceea ce suntem din 1923. UN MIT!!!!!!

Nu pot sa ma laud cu o experienta de viata de om alaturi de aceasta minunata galerie. Pentru mine pana acum in toti acesti ani galeria noastra are trei varfuri. Repet, din punctul meu de vedere. Meciul cu Karlsruhe, cu intreg stadionul inconjurat de torte verzi si o singura voce ce iti ramane in minte pe vecie. Apoi a fost momentul finalei de cupa, dupa pierderea campionatului, pe Lia Manoliu, cand giulestenii au adunat acea ura in ei, ura aceea a omului infrant cand se crede invingator inainte de vreme. Acea refulare care a facut sa avem o tribuna a doua furibunda pe cel mai mare stadion al tarii. Acel moment nebun, din 1998, in care cartoanele alb-visinii zburau prin aer si toata lumea nu se mai putea concetra la joc ci doar la acest joc nebun, nascut din pasiunea celei mai nebune galerii.
A urmat apoi momentul finalei de cupa (e poate si ceva mai special la cupa, un singur meci, acel meci de totul sau nimic, ni se potriveste atat de bine) de la Timisoara. Aproximativ 5000 de oameni care au cantat, au fluturat steaguri, si mai ales au facut o atmosfera atat de frumoasa in oras.
Sigur, momente frumoase sunt multe, traite alaturi de aceasta galerie. As mai putea aminti, mai multe meciuri de pe Cotroceni, unde galeria sta la tribuna a doua, atat de aproape de teren si unde devenim una cu echipa. Sau acea atmosfera din Ghencea, de poveste, cu mii de steaguri fluturand. Dar pentru mine acelea sunt trei episoade de neuitat.
In ultimul timp, trebuie sa recunosc, traiam din amintiri. Galeria nu mai era ceea ce stiam eu ca e. Multe la-la-la-uri, prea multe seminte sparte si prea putine aplauze, prea multe conflicte si prea putine idei comune.
Daca vreti, pentru mine, episodul Constanta, de acum, a fost ca o resuscitare. Vedeam galeria intr-o coma, o galerie care refuza sa moara, dar care nu mai avea stralucire.
Nu am fost la fel de multi ca pe Lia Manoliu sau ca la Timisoara. Dar am regasit ceea ce pierdusem. Rautatea. Acel virus pe care il avem in noi si pe care multi ori il uitasera ori au vrut sa il uite. Acel lucru care ne face sa cantam atat de violent, care transforma cantecul intr-o energie ce se transfera echipei si ii da aripi.
A trebuit sa dispara Copos din peisaj, sa avem din nou o echipa, mai organizata ca niciodata, un joc spectaculos si sa traim din nou. Pentru cei care nu au fost la Constanta, va spun, aveti ce sa regratati. Aici am reinviat, aici am fost injectati din nou cu un virus ce parea pierdut. Un virus numit : nebunie visinie. Mai aveti o sansa, sa regasiti acest virus sambata seara. Ce seara… cand visiniul va intalni visiniu, cand CFR-ul se va duela cu CFR. Oarecum derutant. Dar nu si pentru noi. Noi avem un singur lucru de facut. Sa ne aducem aminte de trecut, sa traim in prezent si sa speram la viitor. Cum? Cantand. Ca la Timisoara, ca pe Lia Manoliu, ca pe Cotroceni. Asa cum stim doar noi. Trebuie doar sa ne aducem aminte. La Constanta a fost doar inceputul. Doar aducerea aminte. In fond, este doar o rautate regasita.

Nu o sa incerc sa revin asupra subiectului cine sunt mai vinovati in aceasta gluma proasta de meci. Pentru mine a fost clar ca jucatorii l-au lucrat pe Rednic. Asa cum ma asteptam de marti, Rednic a pierdut inca o data vestiarul, din pacate jucatorii i-au sacrificat tocmai pe aceia care indiferent de timpuri au dus mai departe mitul numit Rapid : suporterii.
Subiectul pe care o sa incerc sa il explic este acel moment care depaseste in durere chiar si eliminarea din Cupa. Refuzul unui jucator de a fi capitanul Rapidului. Ca o ironie am vazut astazi la emisiunea RapidTV de pe Telesport ce insemna pentru jucatorii din anii primului titlul fenomenul Rapid. Oameni care din dragoste pentru Rapid refuzau sisteme si riscau chiar puscaria. Ce sa mai spunem de mandria de a fi capitan la Rapid. Am ajuns in anul 2008 intr-un moment in care mai multi jucatori refuza sa preia banderola de capitan. Multi l-au aratat cu degetul doar pe Constantin, dar de pe stadion s-a vazut cum banderola s-a tot plimbat intre jucatori : Dica - Constantin - Lazar - Coman.. pana cand a poposit langa bara.
Incercand sa (imi) explic de ce au refuzat banderola, am gasit raspunsul la un prieten. Acesta a spus ca in teren cel mai important om al antrenorului este capitanul. Cel ce in teren pune in aplicare cel mai bine indicatiile antrenorului si deseori poate fi chiar antrenorul din teren. In meciul de cupa niciunul dintre jucatori nu a vrut sa fie omul lui Rednic. Doar cand am inteles acest lucru am reusit sa imi dau seama ca jucatorii nu au refuzat istoria Rapidului, nu au dat cu piciorul mandriei de a fi capitan la Rapid.
Va aduceti aminte cum se bucurau jucatorii alaturi de Bergodi? Sau ce grup puternic era echipa? Rapidul dadea senzatia ca joaca din placere. In scurt timp Rednic a reusit sa distruga tot acest grup si sa dea o fata crispata Rapidului.
Orbiti de aceasta dorinta de a scapa de Rednic jucatorii au uitat de cei din tribuna. Oameni care fac tot felul de sacrificii pentru a fi alaturi de echipa, oameni care poate ca il au sau nu la suflet pe Rednic, dar care fac deplasari pentru a duce mai departe istoria acestor culori. De partea cu banderola am reusit sa trec, dar de solutia gasita de jucatori : sacrificarea suporterilor pentru a scapa de Rednic nu am putut sa trec.

Pentru ca traim intr-o lume in care multi se plang dar nimeni nu vine cu solutii, ma gandeam sa fac un prim pas si sa imi dau cu presupusu cum ar putea sa arate mai bine galeria cu un minim de efort si fara sa riscam zeci de suspendari si amenzi.
Si ce e mai frumos e ca nici nu trebuie sa invatam ceva nou. Trebuie doar sa ne intoarcem un pic la originile celei mai frumoase galerii pe care a vazut-o Giulesti-ul. Trebuie sa mai spun ca imi plac mult tortele, dar atata timp cat nu invatam ca nu avem voie sa le aruncam in teren sau in galeria adversa, este de preferat sa nu le mai folosim.
Dar nimic nu ne impiedica sa folosim esarfe sau fulare. Cum se vede o peluza sau o tribuna plina de oameni care tin deasupra esarfe sau fulare? Este un tablou pe care ni-l dorim toti sa il avem in casa. Ce ne impiedica sa venim cu acele goarne cu care sa readucem suieratul de locomotiva in Giulesti? Am uitat ca suntem o echipa ceferista?
Trebuie sa retinem un lucru. Cel mai important pentru echipa este sa iti auda incurajarile. Iar ca galerie principala arma trebuie sa fie vocea si in principal armele auditive. Trebuie sa ne facem auziti mai mult.
Aplauzele si cantecele ar trebui sa devina principala noastra arma. Nu tortele aruncate pe teren sau in adversari, nu ruptul scaunelor sau luptele cu Jandarmeria.
Sunt prea multi care vor sa poarte razboaie si riscam sa transformam sloganul “Singuri impotriva tuturor” in “Singuri impotriva noastra”.
Sa rezumam : esarfa sau fular, voci la unison, aplauze, goarne, tricouri si eventual alte accesorii rapidiste si va asigur ca vom fi respectati si aplaudati.

Nu imi permit sa vorbesc in numele unei galerii. In primul rand pentru ca nu sunt liderul ei si in al doilea rand pentru ca in mare parte nu ma identific cu multi din cei care formeaza galeria in acest moment. Imi voi permite sa imi prezint scuzele in numele a mai multor suporteri care impartasesc acelasi ganduri ca si mine.
Ciudat cum o galerie care crede (mai crede?) in simboluri mai mult decat orice alta galerie a ajuns sa recurga la astfel de fapte. Indiferent ca vorbim de unii dintre cei mai mari rivali, in cazul de fata dinamo, nu aveam voie sa ne lansam la asemenea injurii la adresa unui simbol decedat pe terenul de fotbal. Asa cum bine puncta cineva pe forum, cum ar fi dragii mei daca ar veni rivalii si ne-ar injura simbolurile ce au trecut in nefiinta? Cum v-ati simti? Nu vi s-ar parea cea mai josnica fapta? Indiferent de conjunctura, asa ceva nu se face. Este o regula de bun simt ce nu trebuie incalcata sub nicio forma. Chiar nu sunteti constienti cat rau puteti sa faceti cu astfel de strigari? Injurand un om mort va simtiti mai barbati?
Repet, in ciuda faptului ca nu am dreptul sa vorbesc in numele intregii galerii, din partea celor cu bun simt, care stiu cum e sa crezi intr-un simbol, care stiu cum e sa iubesti un simbol, as dori sa prezint sincere scuze.

De ce sa ma mai chinui sa fac rost de un bilet ca sa intru pe Stefan cel Mare? Mai ales dupa episodul ghencea? Mai ales dupa ce vad meci de meci in tribuna din Giulesti? Flegme, injuraturi si lo lo lala-uri ce tin mai degraba de guta? De ce sa ma risc la o torta in cap? De ce sa pierd o duminica atunci cand as putea sa o petrec alaturi de rude departe de tot ce inseamna mizeria din fotbalul romanesc? De ce sa mai strig pentru niste jucatori falsi care nu stiu ce inseamna Rapid? De ce sa fiu alaturi de creatia unui comunist care se vrea a lupta impotriva unor comunisti? De ce?
Pentru ca Rapid m-a scos din anonimitate. Pentru ca Rapid mi-a dat un tel in viata. Pentru ca Rapid m-a facut sa fiu viu. Pentru ca Rapid mi-a stricat week-end-uri dar mi le-a daruit si pe cele mai frumoase. Pentru ca Rapid mi-a dat ocazia sa cunosc oameni minunati, pentru ca el mi-a dat o mandrie aparte. Pentru ca el m-a facut sa vad spectacol atunci cand el apare si sa mi se faca sila si mai mare de falsitate.
O sa incerc sa fiu alaturi de el, nu pentru jucatori, nu pentru Copos, nu pentru rednic, nu pentru Fane, Nu Nu NU!, doar pentru el. Ii datorez macar atat. Si nu mi-a mai ramas decat sa cred ca mai sunt multi ca mine, care sa creada in el si sa lase la o parte orice altceva si sa mearga alaturi de el pana in panzele albe, pentru ca miracolele apar atat de rar si este pacat sa le vedem cum dispar.

P.S. Ce am scris cu litere mici, am considerat ca asa merita.

Echipa noastra draga, vorba cantecului, se afla in fata unui moment de totul sau nimic. I-am spus mai plastic, examenul de maturitate. Daca pana acum Rapid a putut sa isi mai justifice unii pasi gresiti si totodata aceste scuze au fost acceptate, acum nu mai este loc de scuze. Exista doar varianta victoriei.
Ca joc cred ca suntem peste Nurnberg, plus ca vom avea si al 12-lea jucator, in tribune. De altceva imi este frica, de acel blestem pe care il duce de-a lungul anilor aceasta echipa. Blestemul care o face sa clacheze in momentele cele mai importante. Cu o victorie si implicit o calificare in grupe am fi cam singura echipa din Romania care am tine capul sus in Europa. Nu ne-am face de ras in meciuri cu Elfi si nici nu ne-am bucura la infrangeri la limita, argumentand ca macar nu ne-am luat o caruta de goluri.
Am mare incredere in viziunea lui Bergodi, capabil sa joace o tactica perfecta. Sa speram ca acum jucatorii nu vor mai irosi ocazii asa cum au facut-o in Ghencea. Antrenorul italian a si declarat ca acum le va fi ceva mai usor sa pregateasca meciul din punct de vedere tactic, pentru ca a luat pulsul echipei germane in meciul tur. Este de bun augur ca ne-a revenit metronomul de la mijlocul terenului, singurul jucator de la Rapid pe care il vad capabil sa faca la fel de bine ambele faze, atat cea defensiva cat si cea ofensiva, v-ati dat seama cu totii ca vorbeam de Costin Lazar.
Pacat ca nu vom putea fi 20 de mii de spectatori, vom fi insa 10 000 de suporteri cu sangele fierbinte, asa cum ne-au catalogat nemtii. Rolul nostru va fi unul simplu. Sa nu incetam sa cantam vreo secunda si sa incurajam echipa asa cum a aratat galeria Rapidului ca stie sa o faca in momentele grele.
Bergodi a zis ca echipa trebuie sa joace cu cap. Eu sper ca ei sa fie creierul limpede, iar noi sa fim inima ce va pompa sangele navalnic ce curge in venele fenomenului RAPID. Este timpul sa fim un intreg si sa depasim examenul de maturitate.
Forza Rapid!