Baratki

Primul derby al campionatului se anunta a fi unul spectaculos prin prisma naturii jucatorilor. Latini, de profil, in genere, tehnic. La Rapid si-a spus cuvantul tracul si faptul ca in acest moment de constructie al echipei sunt mult mai importante punctele. Spectacolul poate veni si in momentele ulterioare. Trebuie sa fim constienti ca oricat ne-am dori de mult spectacolul este destul de greu de realizat. Este doar etapa a treia, Peseiro spunand ca Rapid este undeva pe la 60% din capacitate si inclin sa ii dau dreptate.
Insusi cel mai bun jucator roman al momentului, Costin Lazar, a marturisit ca de obicei jucatorii rapidisti isi propun sa faca spectacol, dar azi au trebuit sa munceasca foarte mult pentru cele trei puncte, iar din punct de vedere al spectacolului isi vor lua revansa cu alte ocazii. Si sunt sigur de acest lucru.
Cred ca au fost doua reprize opuse. In prima, in 11 la 11, Rapid a avut ocaziile mai importante, dar pe care nu le-au putut duce la capat. A doua repriza, a inceput foarte bine pentru Rapid, dar se putea termina foarte rau, daca adversarii marcau la una din cele 3 mari ocazii. Cu un om mai putin pe teren, Clujul era sa dea lovitura pe contra-atac, un lucru care intriga destul de mult. Norocul tine si cu cei puternici, iar in acest meci am avut de partea noastra si norocul.
Despre arbitraj au spus altii foarte multe. Poate tocmai cei care ar trebui cel mai mult sa lase capul in pamant, dupa cat au furat sezonul trecut. Dar traim in tara in care hotii striga hotii dupa conceptul conform caruia : cine striga mai tare are dreptate. In afara de un cartonas rosu la Boya, eu zic ca arbitrul nu ne-a favorizat. In prima repriza a lasat prea liber un joc marlanesc prestat de cei de la Cluj. Faulturi de o deosebita violenta de la spate. Dar daca ne uitam pe banca tehnica vedem un fost fundas care deseori apela la astfel de metode de intimidare a adversarului.
Ca o concluzie, nu a fost spectacolul pe care il asteptam. Dar a fost primul derby al campionatului si presiunea si-a spus cuvantul. Cred ca de acum va fi mai usor, odata scapati de acest meci. Pana atunci putem spune : 1-0 si 3 puncte. Doar atat. Pentru moment.

Nu pot sa ma laud cu o experienta de viata de om alaturi de aceasta minunata galerie. Pentru mine pana acum in toti acesti ani galeria noastra are trei varfuri. Repet, din punctul meu de vedere. Meciul cu Karlsruhe, cu intreg stadionul inconjurat de torte verzi si o singura voce ce iti ramane in minte pe vecie. Apoi a fost momentul finalei de cupa, dupa pierderea campionatului, pe Lia Manoliu, cand giulestenii au adunat acea ura in ei, ura aceea a omului infrant cand se crede invingator inainte de vreme. Acea refulare care a facut sa avem o tribuna a doua furibunda pe cel mai mare stadion al tarii. Acel moment nebun, din 1998, in care cartoanele alb-visinii zburau prin aer si toata lumea nu se mai putea concetra la joc ci doar la acest joc nebun, nascut din pasiunea celei mai nebune galerii.
A urmat apoi momentul finalei de cupa (e poate si ceva mai special la cupa, un singur meci, acel meci de totul sau nimic, ni se potriveste atat de bine) de la Timisoara. Aproximativ 5000 de oameni care au cantat, au fluturat steaguri, si mai ales au facut o atmosfera atat de frumoasa in oras.
Sigur, momente frumoase sunt multe, traite alaturi de aceasta galerie. As mai putea aminti, mai multe meciuri de pe Cotroceni, unde galeria sta la tribuna a doua, atat de aproape de teren si unde devenim una cu echipa. Sau acea atmosfera din Ghencea, de poveste, cu mii de steaguri fluturand. Dar pentru mine acelea sunt trei episoade de neuitat.
In ultimul timp, trebuie sa recunosc, traiam din amintiri. Galeria nu mai era ceea ce stiam eu ca e. Multe la-la-la-uri, prea multe seminte sparte si prea putine aplauze, prea multe conflicte si prea putine idei comune.
Daca vreti, pentru mine, episodul Constanta, de acum, a fost ca o resuscitare. Vedeam galeria intr-o coma, o galerie care refuza sa moara, dar care nu mai avea stralucire.
Nu am fost la fel de multi ca pe Lia Manoliu sau ca la Timisoara. Dar am regasit ceea ce pierdusem. Rautatea. Acel virus pe care il avem in noi si pe care multi ori il uitasera ori au vrut sa il uite. Acel lucru care ne face sa cantam atat de violent, care transforma cantecul intr-o energie ce se transfera echipei si ii da aripi.
A trebuit sa dispara Copos din peisaj, sa avem din nou o echipa, mai organizata ca niciodata, un joc spectaculos si sa traim din nou. Pentru cei care nu au fost la Constanta, va spun, aveti ce sa regratati. Aici am reinviat, aici am fost injectati din nou cu un virus ce parea pierdut. Un virus numit : nebunie visinie. Mai aveti o sansa, sa regasiti acest virus sambata seara. Ce seara… cand visiniul va intalni visiniu, cand CFR-ul se va duela cu CFR. Oarecum derutant. Dar nu si pentru noi. Noi avem un singur lucru de facut. Sa ne aducem aminte de trecut, sa traim in prezent si sa speram la viitor. Cum? Cantand. Ca la Timisoara, ca pe Lia Manoliu, ca pe Cotroceni. Asa cum stim doar noi. Trebuie doar sa ne aducem aminte. La Constanta a fost doar inceputul. Doar aducerea aminte. In fond, este doar o rautate regasita.

Unul a cucerit o lume intreaga in timpuri de lung indepartate. Celalalt a cucerit inimi de la prima prezentare. De la Sabau sau Lupu mi-a lipsit acest gen de jucator. Parca respira fotbal. Nu se uita pe teren sau cel putin din tribuna asta iti da impresia. Dar dintr-o data loveste ucigator. Fie ca vorbim de pasa de 30 de metri sau sut la poarta. Pentru astfel de jucatori s-a inventat expresia “precizie chirurgicala”.
Sa speram ca nu e o doar impresia unui amical jucat in compania rezervelor lui Lyon. Dar cateodata fotbalistii de rasa ii simti. Eu am simtit ceva uitat de ani de zile. Acel simt ca in Giulesti vom avea parte de un jucator care atunci cand va atinge mingea ne va rapi ropote de aplauze. L-am asteptat ani de zile, sa ii multumim, prin aplauze, ca a sosit.
Ave Caesar! Bine ai venit Julio Cesar.

P.S. Si pentru ca asa sta bine sa salutam un asemenea jucator : FORZA RAPID!

Italienii l-au descoperit si cateodata tot ei vin si ni-l arata in toata splendoarea sa. Bergodi si-a facut temele si Rapid a aratat ca o echipa venita sa faca un meci in deplasare cu gandul de a nu primi gol.
Dupa ce a observat ca forta germanilor se gaseste pe benzi, primul sau gand a fost sa ii blocheze acolo. I-a sacrificat pe Buga si pe Cesinha si le-a cerut sa coboare mult ca sa blocheze atacurile nemtilor.
Dupa ce si-a betonat apararea cu ajutorul mijlocasilor Grigore si Maldarasanu, Bergodi a parut sa ignore atacul. A sperat la contra-atac sau la inspiratia lui Boya. Acesta a facut cel mai bun meci de cand a venit la Rapid, castigand de multe ori chiar daca in aceasta seara a fost singur impotriva tuturor.
Chiar daca la prima vedere acest egal poate parea unul bun, eu inclin sa cred ca este unul foarte pacatos. Pentru ca orice gol al nemtilor la Bucuresti ar putea fi fatal. Chiar daca vom reusi sa inscriem vom avea nevoie de inca un gol ca sa avem siguranta.
Este stiut faptul ca este mai usor sa darami decat sa construiesti. Rapid s-a dus in Germania ca sa darame sarjele ofensive ale celor de la Nurnberg. In Giulesti va trebui sa construiasca. Va fi mult mai greu, dar nu imposibil.
S-a vazut ca atunci cand Rapid avea mingea si isi propunea sa se duca peste fundasii adversi, acestia aveau probleme. Usor greoi, dadeau impresia ca pot fi depasiti de jucatorii nostrii. Din pacate insa, in aceasta seara giulestenii au dat impresia ca singurul gand era sa nu isi lase descoperita parcela din aparare.
Voi cum ati vazut meciul? Ce jucatori v-au placut si ce jucatori nu? A fost tactica prea defensiva a lui Bergodi sau a fost pe placul vostru? Ce sanse acordati Rapidului la calificare?

Asa cum v-am promis va prezint versiunea mai “live” a emisiunii Tribuna Giulestina. Fotbalul vazut prin ochii a doi suporteri rapidisti, fara cenzura, fara a sustine pe cineva cu vreun scop ascuns.
Lasand la o parte decorul (care parca e luat din garsoniera lu Diaconescu) si amatorismul celor care apar in imagini sper sa va placa ideea si sa veniti cu sugestii.
Pe langa aceasta discutie doriti sa apara si rezumatul si avancronica, etc… sau sa ramana doar aceasta emisiune. Avand in vedere ca aceasta emisiune este pentru voi sper sa imi spuneti cum doriti sa arate.
A trebuit sa impartim emisiunea in doua parti din motive tehnice. Marimea fisierului depasea limita de 100 de mb, care este maximul la upload la youtube.

Este un proiect personal ce dateaza de cateva luni. M-am tot gandit la format, la cum sa fac aceasta emisiune. Au trecut cateva luni pana cand am rezolvat problemele tehnice, iar de cateva saptamani tot ma gandesc cum sa incep.. cand…etc.
Ceea ce veti vedea este un proiect beta, care nu va reprezenta formatul final al emisiunii. Momentan aceasta beta nu contine ceea ce imi doresc cel mai mult sa contina. Satul de emisiunile celor care cred ca le stiu pe toate, m-am gandit ca ar fi ceva nou o emisiune facuta de suporteri cu suporteri. Pe viitor, sper chiar de saptamana viitoare, sa pot sa va aduc o emisiune in care 2-3 suporteri comenteaza ultimul meci al Rapidului si intreaga etapa.
Pana atunci va las sa urmariti aceasta versiune beta, sa ma scuzati pentru diferente de tonalitate a sonorului care prezinta fluctuatii ce s-ar putea sa va produca disconfort.
Accept orice critica si as aprecia idei si chiar oameni care sa doreasca o colaborare. Chiar si materialele sunt binevenite.
Vizionare placuta.

Video cu festivitatea de premiere a gloriilor visinii care au adus primul titlul in Giulesti.

George Copos a ratat sansa de a primi o bila alba in colierul de bile negre ce incepe sa ii atarne tot mai greu la gat. Din start va voi mentiona ca nu vreau sa discretitez calitatea de antrenor a lui Bergodi.
Boloni insa aducea la Rapid un aer de profesionalism pur sange, cu un program bine definit. Cu staff-ul sau, cu raspundere totala asupra transferurilor. Este un lucru NORMAL, ca acela care face echipa sa raspunda si de cei care ii alcatuiesc echipa, in cazul de fata, jucatorii. Dar ce este normal la raportul Copos - fotbal?
Imi este din ce in ce mai clar ca in dictionarul acestui om nu exista cuvantul tact. In fata camerelor venea si spunea ca i-a indeplinit cerintele lui Boloni si asteapa un semn de la acesta iar el de fapt isi pusese deja stampila pe contractul cu Bergodi.
Este greu de prezis ce va urma, poate ca si Bergodi va reusi sa reconstruiasca o echipa care sa faca performanta. Un lucru este insa cert. Copos a mai varsat o data galeata cu lapte. Un antrenor precum Boloni ai sansa foarte rar de a il avea la masa tratativelor. In plus de asta modul in care ii trateaza pe cei cu care negociaza il izoleaza incet dar sigur intr-un univers tot mai mic. Un univers in care va putea sa strige in voie ca TOTUL SUNT EU, dar sa constate ca este singur.